Se spune că, atunci când doi oameni se întâlnesc, primul lucru care le atrage atenția sunt ochii. Pe locul doi, însă, se află mâinile. Mâinile sunt expuse factorilor agresori în fiecare zi: soare, frig, săpunuri, detergenți, soluții de curățare, până și talcul din mănușile pentru menaj usucă și deteriorează pielea. Așadar, ce poți face ca mâinile și unghiile tale să arate, în fiecare zi, ca cele ale unei vedete?
Hidratare frecventă și eficientă
Așa cum folosești cremă hidratantă pentru față de două ori pe zi, la fel e nevoie să îți hidratezi și mâinile. În absența unei hidratări adecvate, pielea apare uscata și ridată, e sensibilă și iritată, iar cuticulele devin o problemă vizibilă și deranjantă.
Nu limita hidratarea mâinilor la cele două aplicări pe zi. Imediat după ce ai spălat vasele, după ce ai șters mobila de praf sau după ce ai întins rufele sunt doar câteva dintre momentele potrivite pentru o nouă repriză de hidratare.
Dacă aplici crema atunci când pielea mâinilor e încă ușor umedă, după duș sau după spălatul pe mâini, efectele sunt cu atât mai bune!
Suplimente pentru unghii si par
Ingrijirea unghiilor nu presupune numai pilirea sau hidratarea acestora. Pentru a avea o manichiura de invidiat e bine sa actionezi nu doar local, ci si general, prin intermediul suplimentelor destinate special unghiilor si parului.
Nu face economie la SPF
Din ce în ce mai multe persoane aplică SPF cu regularitate la nivelul feței, dar mâinile par să fie uitate în timpul acestui proces. Din păcate, expunerea la soare e de natură să provoace cele mai evidente semne de îmbătrânire la nivelul pielii mâinilor: riduri fine și pete pigmentare enervante.
Aplică o cremă cu SPF minim 30 de fiecare dată când ieși din casă: efectul razelor UV este resimțit chiar și în zilele înnorate. Aplicarea trebuie realizată cu minim 15 minute înainte de plecare, pe ambele fețe ale mâinilor.
Alege o variantă de cremă SPF în ambalaj ceva mai mic, pe care să o poți purta în geantă, pentru reaplicare la fiecare două ore, sau ori de câte ori este nevoie.
Exfoliere regulată
Mâinile sunt folosite în permanență pe durata fiecărei zile, așa că ele sunt expuse unor multiple solicitări. Așa cum folosești produse de exfoliere pentru ten, e bine să utilizezi și pentru pielea de pe mâini.
O dată sau de două ori pe săptămână poți apela la ajutorul unei creme exfoliante pe bază de zahăr, astfel încât pielea să rămână mereu moale și catifelată.
Investește în ulei pentru cuticule
Cuticulele bine hidratate sunt ca și inexistente. În loc să apelezi la tratamente invazive și la tăierea – adeseori prea scurtă – a cuticulelor la manichiuristă, investește într-un ulei special pentru cuticule pentru le hidrata, împreună cu întreaga unghie.
Fă-ți un obicei din a folosi produsul zi de zi – de pildă înainte de culcare, când timpul de acțiune va fi mai îndelungat, având în vedere că, cel puțin pe timp de noapte, mâinile nu mai sunt atât de solicitate.
Pilește unghiile: regulat și corect
Investește într-o pilă de unghii de bună calitate, pe care să o folosești cel puțin o dată pe săptămână, pentru ca marginile unghiilor să rămână netede. Astfel, nu mai riști să le agăți, iar aplicarea ojei acasă devine o treabă mai simplă.
Întotdeauna pilește unghiile într-o singură direcție și evită tradiționala mișcare de du-te-vino, care face ca marginile să devină rugoase și să se exfolieze.
Folosește săpunuri blânde
Atunci când speli vasele sau faci menajul poți folosi mănuși pentru a te proteja, dar ce se întâmplă atunci când… trebuie să te speli pe mâini?
În primul rînd, apelează la ajutorul unui săpun antiseptic doar atunci când este cu adevărat nevoie. Când petreci timpul în propria locuință, un săpun obișnuit este absolut suficient pentru a îndepărta murdăria.
Săpunurile cu pH apropiat de cel al pielii și săpunurile cu uleiuri ajută la prevenirea uscăciunii pielii și au aproape un efect terapeutic asupra acestora. Săpunurile cu glicerină, de pildă, sunt preferatele persoanelor cu piele uscată.
Nu e obligatoriu să mergi la manichiură pentru a avea mâini frumoase, dar cel puțin în ceea ce privește sănătatea unghiilor, vizitele rare, dar regulate te pot ajuta. Ia în calcul să programezi astfel de vizite și reține că manichiură nu înseamnă, neapărat, unghii cu gel!