Microbladingul este o procedură care te ajută să obții un aspect natural al sprâncenelor tale, cu un efect îndelungat în timp, care te scutește de utilizarea machiajului zilnic. Cu toate acestea, în urma realizării procedurii la un salon profesional, este nevoie să acorzi acestei zone a feței îngrijiri speciale care să ajute la vindecare.
Ce este microbladingul?
Microbladingul este o tehnică ce presupune utilizarea unui aparat manual, care arată precum un stilou, pentru a trasa linii fine peste firele de păr naturale. Această tehnică fir cu fir conduce la rezultate de durată, cu un aspect plăcut și poate păstra intensitatea pigmenților din piele până la un an și jumătate. Tipul de ten al clientei joacă un rol foarte important în menținerea rezultatelor. Această tehnică este utilizată în general de persoanele care doresc sprâncene “deja machiate”, dar și de cele care vor să camufleze anumite imperfecțiuni sau cicatrici.
De ce să apelezi la microblading?
Tocmai pentru că este o procedură care necesită foarte mare atenție din partea tehnicianului de gene, aceasta poate dura până la o oră și jumătate pentru a fi efectuată. Înainte de a trece efectiv la lucru, cosmeticiana va realiza mai întâi un desen, pentru a conveni împreună asupra rezultatului final. De aceea, când întrebi cât costă microbladingul pentru sprâncene, răspunsurile vor fi diferite în funcție de fiecare salon în parte.
În general, vei găsi prețuri cuprinse între 600 și 1000 de lei pentru ședința inițială, însă vei avea nevoie de câteva ședințe de retuș în urma efectuării procedurii pentru a putea menține intensitatea pigmenților în timp. Costul lor va fi mult mai scăzut, prin comparație. Cu toate acestea, efectul pe care îl vei obține te va ajuta să ajungi la forma sprâncenelor pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna.
În special dacă sprâncenele tale naturale prezintă anumite goluri sau nu ești mulțumită de aspectul lor natural, apelează cu încredere la această tehnică. Singurele contraindicații sunt reprezentate de persoanele minore sau care suferă de boli precum: diabet, dermatită seboreică, cancer, epilepsie sau o coagulare deficitară a sângelui.
De asemenea, dacă ai trecut printr-o procedură de peeling chimic, este necesar să aștepți minim două săptămâni pentru a participa la o ședință de microblading.
Cum îți îngrijești sprâncenele după microblading?
Tocmai pentru că este nevoie de o perioadă de vindecare de până la 3 săptămâni în urma realizării procedurii de microblading, această zonă a feței tale va necesita atenție specială. Prima regulă de care să ții cont este aceea că nu ai voie să rupi cojițele care se formează în urma procesului natural de vindecare a pielii. Totodată, nu ai voie să utilizezi demachiant în zona sprâncenelor în această perioadă.
Cosmeticiana ta îți va oferi recomandări de produse sau o cremă specială pe care să o utilizezi dimineața și seara după microblading. O vei aplica prin tapotare ușoară, astfel încât să nu deranjezi cojițele care s-au format.
Nu în ultimul rând, este nevoie să eviți contactul cu apa în zona sprâncenelor, cel puțin în primele câteva zile după procedură. Acest lucru înseamnă că mersul la plajă, saună sau piscină este contraindicat. Același lucru se aplică și mersului la solar.
Pentru a obține look-ul dorit când vine vorba despre sprâncene, este nevoie să tratezi procedura de microblading cu grijă și responsabilitate, urmând indicațiile primite de la cosmeticiana ta.
badin
ianuarie 28, 2023Multumesc, tocmai am cautat informatii despre acest subiect de secole, iar al tau este cel mai grozav pe care l-am gasit pana acum. Totusi, ce tine de concluzie? Sunteti pozitiv in ceea ce priveste aprovizionarea?|